Cum îți finanțează ANAF afacerea (II)

2 noiembrie 2016 Horațiu Sasu / Articole si sfaturi / 1 comment

În prima parte a articolului am arătat următorul caz: societatea A (societatea ta, să spunem) nu îşi poate plăti obligaţiile la bugetul de stat (impozite, taxe, contributii), suma restantă fiind de 100.000 lei. În acelaşi timp, societatea A are de recuperat de la societatea B (rău-platnică) suma de 150.000 lei. În acest caz, în loc să se refinanțeze printr-o linie de credit sau credit bancar de urgență, societatea A se refinanțează adresând o cerere către ANAF de a aplica poprirea asupra conturilor societăţii B, pentru recuperarea datoriilor. Adică pentru finanțare.

E momentul să aducem și alte precizări, care să ajute la eficientizarea maximă a ANAF în rol de finanțator al afacerii…

Procedura de finanțare prin ANAF – până la capăt

Procedura de recuperare prin intermediul ANAF se derulează în continuare cam așa:

1. Pentru stingerea creanţelor fiscale, debitorul titular de conturi bancare (B) pot fi urmăriţi prin poprire asupra sumelor din conturile bancare. În acest caz, odată cu comunicarea somaţiei şi a titlului executoriu, o copie certificată de pe acest titlu va fi comunicată băncii la care se află deschis contul debitorului. Despre această măsură va fi înştiinţat şi debitorul.

În consecinţă şi numai în măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii, sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută sunt indisponibilizate. Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, băncile nu vor proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, şi nu vor accepta alte plăţi din conturile acestora până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi.

Cu excepția sumelor pentru plata salariilor, restul se blochează și se confiscă.

Încălcarea celor prezentate mai sus are ca şi consecinţă nulitatea oricărei plăţi şi răspunderea solidară a terţului poprit cu debitorul, în limita sumelor sustrase indisponibilizării.

2. Dacă debitorul (B) face plata în termenul prevăzut în somaţie, organul de executare va înştiinţa de îndată în scris băncile pentru sistarea totală sau parţială a indisponibilizării conturilor şi reţinerilor. În caz contrar banca este obligată să procedeze în continuare la indisponibilizarea sumelor: în situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, băncile vor urmări executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.

Atenţie

Nu pot fi poprite sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte.

Încetarea procedurii, greu de controlat de către datornicul tău

Dacă debitorul B consideră că nu are datorie faţă de firma ta din varii motive arătate anterior (plată, compensare, prescripţie etc.), Codul de procedură civilă este ferm (este al treilea Cod care intră în ecuație – din nou nu trebuie să știi în amănunt, ci numai să ai idee):

Art. 793
Dacă după înfiinţarea popririi cauza în temeiul căreia s-a înfiinţat aceasta a încetat să mai existe, executorul judecătoresc, din oficiu sau la cererea debitorului poprit, va dispune desfiinţarea popririi printr-o adresă către terţul poprit.

Aşadar poprirea se efectuează la cererea Finanţelor, dar se desfiinţează la cererea executorului judecătoresc. Noul Cod de procedură civilă nu spune nimic de un eventual acord al Finanţelor privind încetarea procedurii.

Pe de altă parte, dacă terţul poprit (banca) înştiinţează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit (B) – deci B nu (mai) are cont la banca respectivă sau contul nu are nicio sumă disponibilă, precum şi în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, va pronunţa menţinerea sau desfiinţarea popririi. Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, iar pe baza hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terţului poprit, în condiţiile Codului de procedură fiscală (desigur, dacă hotărârea instanţei îi este favorabilă şi numai în limitele dispuse de această hotărâre).

Studii de caz

Studiul de caz #1: poprirea e posibilă și pe sume VIITOARE

În sprijinul finanțării prin ANAF devin utile şi o serie de consideraţii dintr-o decizie a Curţii Supreme de Justiţie, în care s-a arătat:

“Prin sume datorate de către terţul poprit trebuie înţelese nu numai sumele exigibile în momentul înfiinţării popririi, ci şi acelea ce se vor datora, cum sunt sumele care fac obiectul unei datorii existente în momentul înfiinţării popririi, dar care va deveni exigibilă ulterior, precum şi sumele făcând obiectul unei datorii ce se va naşte după data înfiinţării popririi, dar care să provină dintr-un raport juridic existent la acea dată între terţul poprit şi creditorul debitorului urmăritor.(…)

Lipsa la un moment dat de disponibil bănesc în contul debitorului nu poate constitui un impediment pentru poprire deoarece raportul de mandat bancar încheiat între terţul poprit şi debitorul urmărit nu încetează ca efect al epuizării disponibilităţilor în contul acestuia, care poate fi alimentat în continuare, prin viitoare operaţiuni financiare, dându-se astfel posibilitatea ca poprirea să fie executată.

O atare soluţie se justifică şi în cazul sumelor datorate periodic de către terţul poprit, cum ar fi eventualele rate eşalonate contractual, (…) cât şi pentru cele ce vor fi datorate de terţ pe măsura alimentării contului cu noi sume de bani, pentru a nu pune pe creditor în situaţia de a cere validarea pentru fiecare rată scadentă”.(Curtea Supremă de Justiţie, decizia nr. IV/21 septembrie 1998, în Dreptul nr. 1/1999 pag. 122-123).

În consecinţă instanța supremă a arătat ceva ce ne interesează: poprirea poate fi instituită chiar şi în cazul în care datornicul societății noastre nu are disponibil bănesc în contul deschis la terţul poprit, executarea popririi urmând să aibă loc în momentul alimentării contului

Studiul de caz #2: atenție la o greșeală de procedură!

Simpla depunere a unei declaraţii fiscale din care rezultă existenţa unor raporturi juridice între părţi nu constituie prin ea însăşi o dovadă suficientă a calităţii societăţii de debitor al debitorului unei alte societăţi şi, implicit, la validarea popririi demarate de aceasta din urmă.

Potrivit Codului de procedură fiscală (articolul pe care l-am citat în prima parte a discuției noastre), sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Depunerea declaraţiei 394 – „declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional” – la data de 27.07.2009, duce la concluzia existenţei doar unor raporturi comerciale între cele două societăţi în anul 2009, simpla depunere a acesteia, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada unor raporturi juridice concrete în baza cărora contestatoarea să datoreze sume de bani, nefiind suficientă pentru instituirea titlului asupra societăţii intimate (Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 558 R/28.02.2012).

Unii se tem că…

… procedura le-ar putea afecta relaţia cu partenerul de afaceri. Adică, cu rău-platnicul.

Da. Şi?

Aşa vrea să fac doar câteva consideraţii derivate atât din experienţa juridică, cât şi din cea de consultant în afaceri.

În primul rând, ideea este simplă: preferi finanțare cu dobânzi și comisioane care să împovăreze afacerea TA pentru că a greșit altul?

În al doilea rând, relaţia cu rău-platnicul se rezumă la cine e mai dibaci: tu ca să îți recuperezi banii sau el, să se declare într-un faliment (fraudulos sau nu) şi să te tragă şi pe tine în groapă? E mai bine să stai câţiva ani pe tabloul creditorilor şi să nu recuperezi nimic? Și în acest timp să acoperi „gaura” prin finanțări bancare?

În al treilea rând, nu avem nevoie de un astfel de rău-platnic. Spunea un consultant în management că dacă ai un astfel de client fă cumva nu numai să scapi de el, ci şi să îl recomanzi călduros concurenţei.

Concluzia? Recuperează ce poţi, prin mijloacele legale, iar apoi închide uşa rău platnicului.

În câteva cuvinte, iată o procedură în care, pentru a ajunge la recuperarea sumelor de la rău-platnici, SE EVITĂ LITIGIUL. Ceea ce e mai important decât orice.

Iar Finanţele lucrează alături de noi. Ceea ce e năucitor.

Tags anaffinantari