Cum îți finanțează ANAF afacerea (I)

2 noiembrie 2016 Horațiu Sasu / Apărăm profitul, Articole si sfaturi / 13 comments

ANAF este văzut ca fiind “generatoare” de sechestre, popriri, dosare de evaziune fiscală. Când spunem ANAF ne gândim la contestații, amenzi și așa mai departe.

Dar dacă ANAF devine sursă de finanțare a afacerii, în raport cu rău-platnicii?

Prevederi procedural-fiscale aparent neutre – de fapt favorabile nouă!

Actualul Cod de procedură fiscală arată în art. 236 alin. (1) că sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Până aici – totul e tehnic și pare că nu ne spune cum ne ajută ANAF să ne finanțăm firma.

Să vedem…

Puțină teorie… necesară

Poprirea este o formă de executare a datoriilor restante, o indisponibilizare a sumelor în mâinile terţului popritor al datornicului urmărit şi în obligarea acestuia de a plăti direct creditorului urmăritor ceea ce datorează creditorului său (debitorul urmărit).

Așadar avem:

• creditorul popritor, cel care solicită luarea acestei măsuri asigurătorii;
• debitorul poprit, cel obligat faţă de creditorul popritor;
• terţul poprit, care este datornic (debitor) al debitorului poprit.

Menţionăm că nimeni nu se poate sustrage, în principiu, de la această procedură. Pe de altă parte, poprirea se realizează prin intermediul unei proceduri ce conferă supleţe şi rapiditate în recuperarea creditului.

Şi acum să ne întoarcem la textul legal reprodus mai sus, deoarece citirea atentă a acestuia vă ajută să facem din Finanţe finanțatorul nostru.

Gratuit.

O interpretare dincolo de aparențe

Articolul citat are în vedere două situaţii; ne interesează cea în care un terţ datorează, în temeiul unor raporturi juridice existente, sume către debitorul fiscal.

Textul legal are o interpretare pe care puţini o sesizează şi o aplică: spre exemplu, societatea A (societatea ta, să spunem) nu îşi poate plăti obligaţiile la bugetul de stat (impozite, taxe, contributii), suma restantă fiind de 100.000 lei. În acelaşi timp, societatea A are de recuperat de la societatea B (rău-platnică) suma de 150.000 lei.

În mod normal, majoritatea societățilro ar „intra” în linia de credit (dacă au) sau ar apela la un credit bancar de urgență sau la alte forme de finanțare.

Dar mai există o cale: deoarece din cauza restanțelor lui B, A nu își poate plăti datoriile la buget, societatea A se adresează cu o cerere către ANAF care poate aplica poprirea asupra conturilor societăţii B, pentru recuperarea datoriilor.

Și în loc de finanțare bancară, cu dobânzi și comisioane, avem finanțare ANAF… gratuită.

Atenție!

Să ne înțelegem, aplicând teoria de mai sus: terțul poprit este banca, nu B.

După ce se recuperează cei 100.000 de lei, poprirea se ridică (mai exact, pentru restul de 50.000 lei, creditorul A se descurcă singur cu rău-platnicul… probabil până când A are din nou datorii la buget).

Vom folosi denumirile de societatea A pentru creditor şi respectiv societatea B pentru rău-platnic pentru a înţelege procedura până la capăt.

Ce se poate popri?

Tot conform textului legal, se popresc:

• venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută,
• titluri de valoare
• alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane.

Procedură simplă

Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către organul de executare printr-o simplă adresă care va fi trimisă prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, terţului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată va fi înştiinţat şi debitorul despre înfiinţarea popririi.

Momentul înfiinţării popririi este momentul primirii adresei de înfiinţare de către terţul poprit. În acest sens, terţul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi.

După înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat:

1. să plătească, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal, suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare;
2. să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înştiinţând despre aceasta organul de executare.

Pentru soluția corectă îmbinăm două Coduri

Aşa cum este prevăzută procedura popririi, ea nu îndreptăţeşte pe ANAF să ceară poprirea, deoarece nu este parte în raportul juridic dintre A şi B. De aceea este necesară o procedură intermediară între creditorul A şi Finanţe, anume procedura cesiunii de creanţă, care nu se găseşte în Codul de procedură fiscală, ci în Codul civil.

În rezumat, cesiunea de creanţă este convenţia (înţelegerea, contractul) prin care creditorul cedent A transmite cesionarului (ANAF) o creanţă împotriva unui terţ.

Cesiunea de creanţă transferă cesionarului ANAF:

1. toate drepturile pe care cedentul – societatea A – le are în legătură cu creanţa cedată;
2. dacă este cazul, drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate.

Creanţa privitoare la o sumă de bani poate fi cedată în parte, aşa cum permite Noul Cod civil (art. 1.571 alin. (1), pentru cei care doresc să aprofundeze subiectul), ceea ce înseamnă o flexibilitate care altminteri nu e proprie nici Finanţelor nici domeniului civil.

Rapiditate conferită de lege

Creanţa este cedată prin simpla convenţie a cedentului şi a cesionarului, fără notificarea debitorului; excepţiile sunt puţine şi nu interesează discuţia noastră. Poprirea, în schimb, se înfiinţează de către organul de executare printr-o adresă care va fi trimisă de ANAF, în calitate de cesionar, prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, terţului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată va fi înştiinţat şi debitorul despre înfiinţarea popririi.

Aşadar cesiunea de creanţă se face fără înştiinţarea debitorului, iar poprirea – cu înştiinţarea debitorului. Ambele se fac fără să fie necesar acordul debitorului (adică al societăţii B, în cazul nostru).

În urma cesiunii de creanţă cesionarul (ANAF) poate pretinde tot ceea ce primeşte cedentul A de la debitorul B, aşa cum permite un alt articol din Codul civil (art. 1.575 – nu e obligatoriu să îl știi, e doar pentru specialiști. Finanțele se descurcă fără probleme…). Mai mult chiar, de regulă dobânzile şi orice alte venituri aferente creanţei, devenite scadente, dar neîncasate încă de cedentul A, se cuvin cesionarului ANAF, cu începere de la data cesiunii şi până la recuperarea sumei restante. Și ANAF le socotește tot în contul lui A, adică mai scade din datoria lui A către Finanțe.

În partea a doua a articolului vom vedea câteva studii de caz și vom aduce precizări care să ajute la eficientizarea maximă a ANAF în rol de finanțator al afacerii…

Tags anaffinantari