Start Up Nation: te poți angaja singur? Îți poți angaja rudele?
Discuția și disputa pornește de la faptul că în normele de la Start Up Nation scrie că:
”Nu pot beneficia de ajutor de minimis în cadrul Programului operatorii economici în situaţia în care există legături de rudenie până la gradul II inclusiv și afini până la gradul II inclusiv între structurile acţionariatului beneficiarului şi furnizorii acestuia sau atunci când ofertantul câştigător deţine pachetul majoritar de acţiuni în două firme participante pentru acelaşi tip de achiziţie în cadrul achiziţiilor realizate de solicitanţii privaţi ai fondurilor nerambursabile. Aplicantul va depune la prima cerere de rambursare/plată o declaraţie în acest sens, ataşată dosarului de achiziţie, conform legislaţiei în vigoare privind conflictul de interese”.
Textul acesta m-a derutat și pe mine, recunosc, mai ales că Normele s-au tot modificat până să se lanseze efectiv programul. Studiind atent textul, apare limpede că nu se referă la auto-angajarea ta și nici la angajarea rudelor, afinilor, ci la altceva: la legătura între afaceri. Mai exact, eu înțeleg că nu sunt eligibile pentru Start Up Nation afacerile care cumpără carburant de la firma fratelui și materiale de construcții de la cumnat.
În rest, DA, poti angaja rude, nu este nici un impediment, te poti angaja si pe tine insuti și nu ai nicio problemă la punctaj. Iar dacă ești și absolvent(ă) de ceva după 2012 sau vii din șomaj – punctaj mărit!
Pentru optimizarea noii tale afaceri, iti voi da și alte aspecte de culise, în mai multe articole cu interpretari mai putin la indemana. Așa fiind:
* Dacă nu ai descarcat sau ai pierdut ebook-ul, daca vrei sa iti evaluezi șansele, aplică aici: http://www.horatiusasu.ro/startup-nation/
* Nu uita! Dacă te putem ajuta cu planul de afaceri (fie îl scriem noi, cu nuanțările de mai sus și din alte articole, fie îl scrii tu, iar noi îl analizăm, revizuim și îi completăm) contactează-ne prin formularul de contact la http://www.horatiusasu.ro/startup-nation/inscriere. Vom prelua planurile în ordinea înscrierii, în limita maximă pe care o poate acoperi echipa mea.