FINANȚAREA afacerii prin scăderea impozitelor. Mecanismul legal
Finanțarea dezvoltării afacerii e văzută de mulți numai pe baza creditelor bancare, leasing-ului sau altor mecanisme ce împovărează afacerea. Dar dacă am finanța afacerea prin plata unor impozite mai mici?
Legal, desigur…
Cum fac unii bani ca să își dezvolte afacerea
Presupunem că o societate comercială produce marfă de 30.000 euro/lună (360.000 euro pe an), profitul brut fiind de 60.000 euro/an. Impozitul pe profit este de 16% asupra profitului brut, aşadar:
IMprofit = 16% x 60.000 = 9.600 euro
Profitul net este aşadar de 60.000 euro – 9.600 euro = 50.400 euro
Impozit pe dividende: 50.400 * 5% = 2.520 euro
Total impozit: 9.600 + 2.520 euro = 12.120 euro
Rămân efectiv la patron: 60.000 – 12.120 = 47.880 euro
Cum poate patronul să plătească impozite mai puţine? Cu alte cuvinte, cum să folosească în favoarea sa prevederile legale?
Simplu şi inteligent, cum altfel?
De obicei întreprinzătorii români nu organizează un compartiment de relaţii cu clienţii, marketing, publicitate, analiza bazelor de date a clienţilor etc., deşi aceste activităţi sunt vitale pentru buna desfăşurare a afacerii şi ar trebui să li se acorde o atenţie sporită. Dar dacă ÎN CADRUL UNEI ALTE SOCIETĂŢI antreprenorii ar externaliza aceste servicii, pe care acum le îndeplinesc printre multe altele? Aceste servicii ar fi publicitatea, studierea pieţei, transportul, dar şi altele: prelucrarea bazelor de date, manipulare-depozitare, chiar închirierea bunurilor proprii (hala unde funcţionează societatea de producţie poate fi transferată microîntreprinderii, iar aceasta să o închirieze firmei de producţie), închirierea utilajelor etc.. Această firmă ar avea statut de microîntreprindere, în condiţiile în care este suficient un salariat (maxim doi, nici măcar cu normă întreagă) care să se ocupe de găsirea de clienţi, menţinerea clienţilor şi a furnizorilor consacraţi, de cercetarea concurenţei, de organizarea de întâlniri ale conducerii primei societăţi cu oameni de afaceri, cu procesarea dosarelor de parteneriate şi creditare, cu elaborarea politicilor de personal etc.
Cu alte cuvinte, orice ÎN AFARĂ DE consultanţă în management (sau chiar şi acestea, cu condiţia ca veniturile din consultanţă să fie de sub 20% din total venituri – condiţie uşor de îndeplinit în cazul nostru, deoarece obiectul de activitate al societăţii este ales… cu grijă).
Mergând mai departe cu exemplul pe care l-am dat (cel cu 60.000 euro profit brut), presupunem că această a doua societate are un tarif de 15-20%, după caz, din cifra de afaceri a societăţii pentru partenerii găsiţi, menţinuţi, pentru studierea pieţei, gestionarea contractelor de export (spre exemplu servicii de marketing, care sunt diferite de cele de consultanţă şi management…).
Aşadar cifra de afaceri a celei de-a doua societăţi este de 60.000 euro, iar profitul primeia este zero sau apropiat de zero – deci prima nu mai datorează impozit pe profit. Presupunem că în cazul microîntreprinderii cheltuielile (salariale, prospectare, organizare etc.) sunt de 2.400 euro anual (discutabil, în ideea că de fapt se folosesc aceiaşi salariaţi ca şi ai societăţii producătoare, cu cumul de funcţii, o oră pe zi, aşa cum permite Codul muncii încă din toamna anului 2007).
Impozitul pe VENITUL celei de-a doua societăţi – microîntreprindere – este:
IMPvenit = 3% x 60.000 = 1.800 euro
Impozitul pe dividende este în cotă de 5% aplicat la profitul net, respectiv:
IMP div = 5% x (60.000 – 1.800 – 2.400) = 2.790 euro.
TOTAL impozite de plătit în cazul microîntreprinderii: IMPvenit + IMPdiv = 1.800 + 2.790 = 4.590 euro.
Rămân la patron: 60.000 – 4.590 = 55.410 euro, faţă de 47.880 euro, dacă nu s-ar fi adoptat această măsură.
E posibil ca din exemplul dat să nu reiasă un câştig stimulativ, dar pentru cifre de afaceri mai mari câştigul creşte proporţional. Desigur trebuie ca patronul să fie atent ca microîntreprinderea să nu depăşească 100.000 de euro cifră de afaceri (ceea ce se rezolvă uşor: când e pericol să se depăşească se înfiinţează altă microîntreprindere).
Alternativă inclusiv pentru contractele de muncă
Şi acum întrebarea: ce împiedică pe fostul salariat, care lucrează în marketing, contabilitate, zidărie, resurse umane, transport, mecanică, vânzări şi încă vreo câteva sute de opţiuni, să îşi transforme activitatea, din salarială, în activitate efectuată printr-o microîntreprindere, rămânând cu mai mulţi bani în buzunar şi ajutând pe fostul patron să îşi optimizeze profitul?
Ce îi împiedică pe mai mulţi salariaţi să fondeze împreună o microîntreprindere sau, separat, fiecare câte o microîntreprindere?
Nu spun mai mult, cine are mintea deschisă înţelege. Şi găseşte soluţii, care sunt la o palmă de noi.
O nuanță pentru finanțarea prin redirecționarea profitului
Şi încă o atenţionare specială, de data aceasta din domeniul juridic, pentru microîntrepinderile care practică intermedierea produselor societăţii „mari”.
Dacă societatea “mare” încredinţează celei de-a doua societăţi găsirea unor parteneri, societatea de consultanţă şi intermediere trebuie să acţioneze în baza unui contract de mandat, iar nu a unui contract de comision.
Fără să intrăm în teorii juridice, ideea e așa:
Contractul de mandat este acel contract prin care o persoană denumită mandant însărcinează pe o altă persoană numită mandatar să administreze una sau mai multe afaceri sau de a-i îndeplini unul sau mai multe acte sau fapte juridice (însărcinări) în schimbul unei remuneraţii. Remuneraţia este cea prevăzută în contract.
Aşadar mandatarul “se încarcă”, din punct de vedere contabil, numai cu comisionul cuvenit.
Dimpotrivă, dacă s-ar încheia un contract de comision, în firma de intermedieri şi marketing “ar intra” valoarea mărfii (300.000 euro) şi “ar ieşi” valoarea mărfii plus profitul (360.000 euro). Aceasta e esența contractului de comision (ca și la distribuitorul de Coca-Cola: îi intră marfa și apoi o vinde cu profit). Aşadar, dacă s-ar opta pentru derularea raporturilor în baza contractului de comision, cifra de afaceri a firmei comisionar/distribuitor ar depăşi 100.000 euro şi s-ar pierde din anul următor regimul de impozitare pentru microîntreprinderi.
Dacă a doua firmă ar avea un administrator diferit faţă de prima, cele două societăţi ar fi conduse de două persoane diferite (indiferent cine este asociat/acţionar) cu două voinţe diferite (indiferent de cine sunt conduse), aşa încât orice dovadă de utilizare frauduloasă a regimurilor de impozitare ar fi imposibil de făcut de către organele de control. De altfel, după cum am arătat, orice nu este interzis de lege este permis – iar utilizarea tuturor regimurilor de impozitare existente legal este, evident, perfect legală.
La fel de legal este ca între părţi să se negocieze orice comisioane, deoarece nu există niveluri minime şi maxime la comisioane, iar contractul este legea părţilor, conform art. 1.270 din Noul Cod civil
Firma de consultanţă poate primi comisioane şi din căutarea sau menţinerea furnizorilor existenţi, nu numai a clienţilor. Și aici e o încă o direcție de discuție foarte fertilă pentru a finanța propria afacere din reducerea de impozite…
Soluții sunt mai multe: se pot “califica” drept soluții viabile inclusiv contractul de agenție sau cel de intermediere, iar unii le folosesc împreună cu custodia mărfii la producător… dar mă opresc aici 🙂
Soluția de mai sus aduce finanțare pentru afacerea ta, prin scăderea LEGALĂ a impozitelor. Mecanismul este, desigur, rezumat, deoarece fiecare urmează să personalizeze soluția singur sau cu ajutorul unui specialist – contabil/economist, avocat, alți consultanți.
Până aici a fost partea contractuală și… matematică. În partea a doua a discuției vom vedea cum să ne ferim de capcanele fiscale.
